5 paşi pentru o atitudine de rockstar în timpul liber şi de ce nu? 5 paşi ca să devii unul .

1. Wanna be a rockstar? Da, de ce nu ?! firstly, wear sunglasses cu lentile negre. Nu vrei să te orbească obiectivele paparazzilor şi blitzurile muritorilor de rând…

2. fii relaxat. ai tot timpul din lume să ajungi oriunde, nu te grăbi, nu te îngrijora, nu te încrunta. lasă-i pe ceilalţi să te aştepte, nu alerga niciodată decât dacă în spatele tău e o mulţime de fani şi tu nu ai pe nimeni de la pază lângă tine .

3. exersează-ţi semnătura şi învaţă să dai autografe cu dedicaţii drăguţe. păi doar eşti rockstar, dehhhhh…

4. f*ck the world, oamenii trebuie să se considere norocoşi că respiră acelaşi aer ca tine, don’t give a shit când ceva nu merge, haters gonna hate şi nu-ţi pasă, eşti rockstarrrr

5. fă ceea ce faci într-un mod GENIAL, în niciun caz altfel, fii pregătit oricând şi străluceşte în lumina reflectoarelor, eşti cel mai bun, nu vrei să-ţi dezamăgeşti fanii, nu?

Nu-mi amintesc dacă am scris vreodată despre horoscop şi părerea mea despre cum NU ne influenţează stelele de pe cer viaţa , aşa că a venit momentul să iau la puricat şi subiectul ăsta, că prea a trecut necomentat pe blog.

Când eram copiliţă citeam revistele de adolescenţi ca pe nu ştiu ce, nu ratam niciun număr, eram în temă cu orice bârfă, până când m-am plictisit şi de astea (eu mă plictisesc rapid de multe chestii), am descoperit rimel.ro şi le-am lăsat baltă, am descoperit cărţile, lucru de care sunt mândră rău … la momentul de faţă mi se par nişte publicaţii care CAM tâmpesc copiii .

Aşa, şi zic asta că, înainte de citit articolele despre Justin Bieber şi sfaturile mult-gândite date de redactori-psihologi, date ca răspuns adolescenţilor cu mintea rătăcită care trimiteau redacţiei tot soiul de întrebări pe care, citindu-le, rămâneai speechless, mă aruncam la ultima pagină, pagina ”sfântă” de unde aflam cum îmi va merge toată luna în ale dragostei (pf, asta era baza!), şcoală (cum putea să-mi meargă oare dacă toată ziua eram la teme şi la învăţat?!) şi ce zile norocoase şi naşpa urma să am.

Şi citeşte şi să nu-ţi vină să crezi ce auzi: pfoai, în rubrica de şcoală îţi zicea că profii-s naşpa şi că te aşteaptă un test cu urmări tragice (chestii de astea care variază într-adevăr în funcţie de zodie ) şi tu, copil credul, stăteai şi învăţai de numa’ de frica testului cu urmări tragice, ca să contrazici destinul şi să-l schimbi, că deh, tu ştii asta din revistă şi eşti pregătit să-i faci o fentă. Apoi la rubrica lovelovelove îţi zicea că băiatul de care-ţi place o să te bage în seamă pe la sfârşitul lunii şi aşa aşteptai toată luna să vină X la tine să te întrebe cum ţi-e viaţa, întrebare la care i-ai fi răspuns ‘cee, n-ai citit horoscopul?’, stăteai cu speranţa până pe 31 al lunii şi tot degeaba, când puteai tu frumos să te duci să-l saluţi şi să-l întrebi de sănătate.

Apoi, în zilele notate ca şi ”norocoase”, te duceai la şcoală ţopăind, că ce? doar era ziua ta norocoasă, nimic nu putea merge rău! Însă în zilele etichetate cu ‘lipsă de noroc’ stăteai îngrijorat de dimineaţa până seara, de frica tragediei ce putea să vină că deh… horoscopul aşa zice.

Pe mine nu m-a ţinut mult perioada asta, să fie 2 luni în viaţa-mi când chiar am crezut că există ceva numit destin şi că stelele ce strălucesc frumos au vreo legătură cu el?! Eh, nu contează asta acum… de o buuuună vreme cred că horoscopul e o prostie. Cred că destinul mi-l fac singură. Nu cred în zile norocoase şi zile mai puţin norocoase. Nu cred că scorpionii vor avea azi o zi minunată. Cred că ei vor avea o zi minunată de fiecare dată când vor vrea .

Tu ce crezi despre asta? Ţi-ai citit în dimineaţa asta horoscopul?

Tu ştii că mâine plouă sau că e soare sau că ninge?

nu. nu ştii.

Dacă stelele ar vorbi şi ţi-ar vorbi doar ţie, strălucind cum le e obiceiul, doar pentru tine, te-ar învăţa să străluceşti şi tu ca ele, să nu laşi o zi să treacă fără să vezi ceva frumos şi soarele, soarele dacă s-ar antrena şi el la mica noastră discuţie la cafea, din dimineaţă (că doar atunci se mai rătăcesc câteva stele pe cer), ţi-ar explica tot, tot, tot, căci el aşa mare cum e, vede tot. Soarele ţi-ar zice că…

Nu ştii nici că cineva te iubeşte, că cineva se gândeşte la tine în fiecare dimineaţă când se trezeşte şi se întreabă ce mai faci şi chiar îşi doreşte să ştie asta pentru că eşti o persoană minunată, specială, şi te vrea alături mereu.

Nu ştii că mâine poţi ajunge oriunde vrei tu, nu ştii că mâine vei face ceva special, nu ştii că mâine va fi o zi normală şi plictisitoare, nu ştii că mâine te poţi îndrăgosti subit şi se poate întâmpla cel mai minunat lucru din viaţa ta.

şi-ţi zic un secret, ştiu că au dreptate, şi mai ştiu că acum sunt înconjurată de oameni minunaţi şi că mâine o să încerc să fie la fel, ştiu că mâine nu o să vreau să fie o zi gri şi că o să fac  doar ce e frumos şi atât, căci… WE ARE NOT FOREVER YOUNG.

sau suntem?

-deci fă ce vrei, fii cum vrei, eşti minunat oricum-

şi o melodie drăguţă pentru una din cele 365 zile ale anului minunate:

Majoritatea adolescenţilor de vârsta mea îşi doresc să fie în toate oraşele lumii mai puţin aici. Motivele nu vreau să le enumăr, căci e inutil. Ştiţi cum e, câţi oameni sunt pe pământ, atâtea gusturi, atâtea păreri.

Mă gândeam şi eu şi mă gândesc că atunci când termin liceul fac cumva şi îmi iau zborul într-un oraş unde se vorbeşte engleza britanică. Dar…

Oamenii. Românii sunt minunaţi. Românii n-au accent britanic, nu cunosc tainele patiserii franţuzeşti, nu au carnaval ca la Rio, nu au flamenco şi tango în sânge, nu au canguri prin grădină, nu au brânzeturile şi vinurile franţuzeşti, nu-l au pe Hamlet, nu au inventat vodka, nu cultivă cafea braziliană şi ceai verde chinezesc, n-au Metallica, n-au vârful Everest, nu-l au pe Jack Nicholson şi pe Martin Scorsese. Ei au accentul ardelenesc, au brânzoaicele moldoveneşti, au hore păstrate de pe vremea lui Burebista, au pupeze prin tei, au telemeaua de oaie şi brânză de burduf , o au pe Vitoria Lipan şi un Luceafăr, acolo, au o pălincă de prună mai tare decât orice băutură, au un ceai din flori de salcâm de nota 10, îi au pe Iris, au vârful Moldoveanu, îi au pe Florin Piersic şi Sergiu Nicolaescu.

Românii nu sunt mai răi decât alţii. Românii sunt minunaţi, iar acum, la ştiri, vezi asta.

NU-I AŞA?

Şi de care o să afle acum cred, dacă nu intră în cameră cât scriu eu articolul .

Se întâmplă să îmi vină câte o idee aşa, dintr-o dată, aşa cum mi-a venit şi acum câteva ore: ce ar fi dacă aş pune nişte cuvinte frumoase pe pereţii din camera mea, ca să mă inspire şi aşa mai departe ?

De ce nu?

Repede, caută pensulă, vopsea şi apucă-te de treabă .

PASUL 1

Gândeşte-te bine ce vrei să faci că nu ai chef să te apuci să văruieşti dacă nu iese cum trebuie. Schiţează-ţi pe nişte foi ideile, ca să nu faci pereţii praf din prima. După ce ai schiţat ideile pe o foaie, foloseşte peretele. ups tocmai a intrat mama . hai că a fost mai bine decât mă aşteptam! Eu am trasat mai întâi un mic contur cu ajutorul unui creion, apoi am început cu vopseaua neagră .

PASUL 2

Foloseşte culoare . Asta-i tot.

Rezultat final:

şi asta nu e tot. vreau să fac mult mai multe chestii. vreau multe poze cu oameni dragi şi amintiri drăguţe, citate şi altele.

eh, sâmbăta viitoare…

Week-end plăcut !

Se întâmplă că zilele astea mi s-a mai pus pata pe ceva, că nu aveam şi aşa destule idei fixe în cap. Vreau să mă tund .

Bine, asta vreau de mai mult timp, dar nu m-am putut hotărî cum aş putea îmbunătăţi forma… mă rog, imaginea podoabei mele capilare şi cel mai cel motiv care nu m-a lăsat să mă duc la coafor a fost, bineînţeles, coafeza mea cea dragă.

Coafeza mea, cea la care ,,1 cm maximmmm, vă rog! nu-l scurtaţi mai mult d-atât!” înseamnă ,,hai să vedem cât de mult o putem tunde fără să îşi dea seama”, cea la care mi-e cam frică să merg că nu prea ştie ce e aceea ,,vârfurile şi atât vă rog”. Păcat că mi-e groază mie să merg mai des, că de tuns şi aranjat părul chiar se pricepe şi tipa asta mi-e coafeză din vremea când mergea Măli la grădi (good old times).

Numai că din clasa a 6a, dintr-o zi în care m-am dus eu voioasă la ea vrând o mare schimbare de look (nu era cine ştie ce) şi m-a tuns cum o tunde pe mama, doar că puţin mai scurt şi arăta NAŞPA NAŞPA NAŞPA, pe când mamei îi stătea ok , nu am mai mers la ea aşa cu drag… de fapt, când mergeam să-mi taie vârfurile aveam aşa nişte emoţii…

Aşa că, ori îmi fac curaj şi merg la ea sau… what the hell? mai sunt 23939232929 coafeze şi-mi găsesc alta .

Am început 2012 cu multe planuri, printre care şi ăsta: să mă văd vegetariană cumva .

Nu sunt pasionată de drepturile animalelor, nu aş lăsa carnea pentru că mi-e milă de vaci şi pui, că pentru aia există pe pământ, ca să îi mănânce oamenii, aş lăsa însă carnea pentru un stil de viaţă mai sănătos, mai multă energie şi chestii de astea …

Bine, deci m-am gândit eu să adopt o alimentaţie ovo-lacto-vegetariană, care include muuulte legume, fructe, cereale, exclude cărniţa dar te lasă să te bucuri de lactate şi ouă. Că m-am documentat eu şi cică cu aşa alimentaţie eşti un om mai fericit, ai o stare perfectă şi ţopăi în continuu de energie.

De săptămâna asta am zis să încerc, vreo 2-3 zile, nu mai mult, să mă acomodez cu acest stil de viaţă, printr-un soi de dietă, gen azi lactate, mâine fructe, poimâine legume etc să văd cum reacţionez la aşa ceva.

Azi a fost ziua de fructe şi după doar 2 zile sunt pe cale să renunţ .

eh, poate-n 2013…

Am o grămadă de defecte de care sunt conştientă şi de care mă leg zi de zi când mă uit în camera mea, când fac rezumatul zilei ce-a trecut, când mă strâmb în oglindă când mă plictisesc şi când mă gândesc cum îmi pierd timpul şi nu fac nimic cu adevărat interesant.

Şi nu ştiu cum gândesc oamenii mai mari, dar noi, adolescenţii, suntem atât de critici cu persoanele noastre încât într-o zi îmi puneam în gând să mă metamorfozez într-o persoană perfectă şi să fac tot ce e necesar ca să devin aşa, plictisită de tona de defecte naşpa care apar într-o zi şi dispar în alta sau care sunt acolo mereu. Dar apoi mi-am dat seama că e stupid…

TU, da, tu, dacă eşti adolescent nemulţumit de tot şi nu te simţi tocmai minunat acum

dacă te-ai certat cu părinţii acum câteva minute, reproşându-ţi chestii fară sens gen că habar nu ai ce să faci cu viaţa ta, nu te interesează nimic, eşti dezordonat, visezi cai verzi pe pereţi, nu eşti responsabil.

sau dacă te simţi plictisit şi vrei să faci ceva dar nu ştii ce şi urăşti starea asta, dacă te simţi singur, dacă nu eşti împăcat cu modul în care-ţi stă părul, dacă te-ai certat cu cel mai bun sau cea mai bună prietenă şi te simţi neînţeles, dacă simţi că toţi au ceva împotriva ta şi nu-nţelegi asta, dacă nu te simţi bine în pielea ta, dacă ai pierdut pe cineva drag şi nu-ţi vine în minte de ce şi te simţi vinovat….

sau dacă pur şi simplu nu te simţi minunat azi dintr-un motiv aiurea, fără sens…

aminteşte-ţi că eşti unic şi minunat şi TU ai ceva diferit. şi eşti al naibii de perfect aşa cum eşti.

uite, ai exemple pretutindeni:

de la profa aia malefică care ţi-a zic că e malefică şi a recunoscut că îi place aşa să fie şi se simte perfect cu persoana ei malefică, la Christina Aguilera de acum, care nu arată ca mai demult dar se simte de asemenea perfect .

Am ajuns acasă şi e bine . Mi-a lipsit acasă.

N-am apucat să scriu despre cel mai frumos an din viaţa mea, anul care tocmai a trecut şi de care-mi voi aminti mereu, pentru că în 2011 s-au întâmplat aşa multe chestii importante pentru mine şi importante aşa, în viaţa oricărui om.

Mai întâi am dat primele mele examene, am petrecut prima jumătate a anului învăţand şi învăţând şi învăţând şi a meritat. Apoi m-am despărţit de oameni atât de dragi mie cu care astăzi încerc să mai menţin legătura dar ăsta e un lucru greu şi mi-e frică că îi voi pierde mai devreme sau mai târziu pentru că… nu, lasă, fără explicaţii.

Apoi a fost cea mai teen-like vară de până acum, mergeam la întâlnirile cu bobocii şi scriam despre astea aici, pe blog, eram entuziasmată că se apropie liceul pe care îl aşteptam de aşa mult timp. Şi a venit şi liceul. Şi cred că am zis de nenumărate ori cât de frumos e la liceu şi nu îmi vine să cred ce se întâmplă în fiecare zi, viaţa mea e ca un scenariu bine pus la punct .

2012, vreau de la tine tot. vreau să fii şi mai şi decât 2011. vreau să fii perfect . vreau artificii multe.

În 2012 mi-am propus să râd şi să zâmbesc cât mai mult, pentru că oamenii fericiţi sunt mai buni şi eu vreau să devin un om mai bun.

tu?

În primul rând voi avea zăpadă şi asta-nseamnă pentru mine Crăciun: ciocolată caldă, cozonac şi zăpadă.

Plec în seara asta şi timp de o săptămână mă voi muta cumva într-un soi de orăşel de-al lui Moş Crăciun, înzăpezit, unde va fi linişte şi singurul zgomot pe care îl voi auzi vor fi clopoţeii de la sania lui şi colinde cu let it snow, let it snow, let it snow. Nu tu net, nu tu semnal la mobil.

Sper să-mi aducă Moşul un Crăciun ca în filme, să-mi aducă sclipici şi înţelepciune şi răbdare şi să aibă grijă ca în 2012 să fie numai lucruri frumoase şi atât .

Vă îmbrăţisez! Ne citim la anu’ ! Sărbători minunate să aveţi alături de cei dragi!