so what?!

urmează cea mai tare toamnă de până acum, de fapt urmează cea mai faină perioadă din viaţa mea: omg, o să fiu liceană!!!

Ştiu că anii trecuţi eram cuuuumplit de tristă că vara-i gata şi că începe nemiloasa şcoală, dar anul ăsta îmi vine să ţopăi de bucurie . Colegi noi, prieteni noi, oameni noi şi cu siguranţă minunaţi !

Anul trecut pe vremea asta eram înspăimântată că încep clasa a opta şi Doamne!, mulţumesc că a trecut că nu mi-a plăcut ! Ştiu că trepidam de nerăbdare să treacă şi să mă văd la liceul ăla bun. Şi îmi amintesc ce tristeţe, mamă, dar ce tristeţe era pe capul meu când vedeam că frunzele copacilor se îngălbenesc şi cad, mă îngălbeneam şi eu la faţă, aşa, aiurea!

Ştii, eu trăiesc toate zilele la fel, nu contează că-i vară sau iarnă ! Nu contează asta.

cineva supărat că a trecut vara?

Mi-ar plăcea să fiu (mai) organizată, să nu mai am un program haotic şi să ştiu ce fac într-o oră, o zi sau o săptămână (bine, asta ştiu ).

Am încercat să ţin o agendă drăguţă în care să-mi stabilesc un program acum vreo 2 ani. După a treia zi obosisem să scriu în ea şi am renunţat , deci agenda a fost o metodă foarte ”eficientă”.

Apoi vara asta am zis să îmi programez zilele ”luni ies cu A”, ”marţi ies cu B”, ”miercuri dorm”, ”joi ies la film cu D”. Nu a funcţionat nici asta, nu funcţionează în general la mine făcutul planurilor şi respectatul lor, că eu nu ştiu să ţin cont şi de factorii externi, precum ”A nu are chef”, ”nu sunt filme bune” sau ”mi-e somn”.

Concluzia: eu nu îmi mai fac planuri, planurile nu-s bune pentru mine .

Dar la tine cum e? Îţi faci planuri şi totul merge cum trebuie sau… nu ?

E vacanţă deci noaptea pierd vremea aiurea pe net şi mă revanşez ziua cu un somn până la amiază.

Faza proastă e că trebuie să mă trezesc în fiecare dimineaţă la 7 datorită unui cocoş prostănac care nici măcar ”cucurigu” nu face, face un fel de ‘abfeufwifwefwfw” răguşit, şi  pentru că nu pot dormi din numeroase motive fără fereastra deschisă la mine în cameră, am parte de concertul lui zi de zi.

Şi mă seacă cocoşul ăsta de mor , l-am luat în vizor şi în fiecare dimineaţă când mă trezesc să îmi închid geamul îmi vine să arunc în el cu ce îmi cade în mână, dar eu nu mă pricep la ţintit prea bine, deci poate nimeresc proprietarul, aşadar mai bine nu.

A doua parte naşpa e că am aşa o baftă, încât pot să stau oriunde şi tot se găseşte un câine de companie prost care să latre de să trezească omul şi din cel mai adânc somn, o pisică care să miaune ”Santaaaa Luciaaaa” sau, mai nou, vreun cocoş ameţit. Şi dacă nu sunt animale, sunt copii gălăgioşi. Bine, mai puţin în vacanţe .

Mă întreb doar ce naiba caută cocoşi în Bucureşti?! Ce beneficiu îţi aduce un cocoş în mijlocul unei metropole aglomerate ))?

Dacă mă întreabă cineva ce fac acum, mă gândesc că ”drăguţ” e cel mai potrivit răspuns . Deşi-i cam ciudat, chiar fac mai mult decât bine şi sunt aproape de ”minunat”, ceea ce e, normal, minunat !

M-am întors acasă după luuuuuuuuuuuuuuunga mea călătorie şi mi-am propus să nu stau nicio zi în casă până începe şcoala. Niciuna ! Bine, asta dacă nu apare o invazie a zombie-lor între timp, dar e puţin probabil …

Prieteni noi şi vechi, oameni plăcuţi şi oameni dragi, tip drăguţ, viitoare vacanţă la piramide, ceai verde. Sunt fericită .

şi când sunt aşa nu am timp să scriu prea des, trăiesc clipa

Elevii uită tot, ăsta-i miracolul.

şi nu ştiu cum se face că uităm tot, eh la naiba!, şi dacă nu tot, măcar 3 sferturi din tot ce ştiam perfect sau aproape perfect acum 2 luni. Geografie? ceva cu nişte Carpaţi şi o Dunăre. Biologie? ceva legat de creier, ba nu, aia-i anatomia. Matematică? VĂLEUUU !

După 2 luni de lenevit, cam pe acum elevii conştientizează că n-au făcut nimic toată vara şi că cineva parcă le-a spălat creierul şi că nu mai ştiu ce trebuie, nu mai ştiu decât aiureli şi fragmente din cultura vastă sau nu prea de acum câteva săptămâni. Acum se apucă şi de lista kilometrică de teme cei înzestraţi cu sfintele teme de vacanţă (hehehehe, eu am scăpat vara asta !) şi de scotocit prin creier informaţii vitale de genul: oare care era faza cu turnesolul?

şi-i pe sfârşite vacanţa, deci

La voi cum era sau este? Tot aşa, ca la majoritatea elevilor ?

din ciclul ,,chestii care te lasă speechless”

Aveţi răbdare şi ascultaţi cele 7 minute, voi, cei care sunteţi liceeni şi nu numai.

un lucru vreau să adaug: îmi pare rău că are dreptate… dar totodată vorbele nu ajută, şi tu, recunoaşte, n-ai avut răbdare să îi asculţi întreaga scrisoare căci nu ai timp şi poate nu îţi place personajul, şi astfel ce a zis rămân doar nişte vorbe, vorbe care nu ajută cu nimic, căci vorbele nu-s fapte. sau ai ascultat-o?

oricum, 3 sferturi dacă nu mai mult din cei care au asculat ce a zis şi-au văzut de viaţă mai departe şi au dat ochii peste cap like nothing happened.

eu nu…

Ieri m-am plimbat. Am zis că dacă tot sunt în zonă, ar fi păcat să nu trec pe la câteva din renumitele mânăstiri din Bucovina, deşi le-am mai văzut de multe ori şi nu sunt eu tocmai fană a religiei bară religiilor.

Pentru ce m-am dus? Cred că să mă întristez, nu de altceva! A, şi pentru arhitectura frumoasă şi flori.

Mă întristează oamenii care şi-au dedicat întreaga viaţă rugăciunilor şi unui zeu. Mă întristează pentru că mă sperie gândul ca toată viaţa să rămai într-un singur loc, să nu te bucuri de viaţă şi singura ta ”distracţie” să fie ruga, de dimineaţă până noaptea târziu. Mi se pare o viaţă irosită şi de fiecare dată când vizitez mânăstiri şi văd oameni de la cei mai tineri la cei mai în vârstă, cu o viaţă aşa simplă, încep să mă întreb ce probleme şi cât de mari or fi fost de au ales viaţa asta. Sau cât de credincioşi sunt.

După cum am mai zis, mie nu prea mi-a plăcut religia (de aia m-a terminat partea cu India din Mănâncă. Roagă-te. Iubeşte.). Eu consider că iubirea faţă de o entitate ţi-o poţi manifesta în liniştea ta şi cum doreşti tu, nu după legile religiei tale. Mi se par groaznice unele religii, care te pun să te conformezi în nu-ştiu-câte feluri ca să îţi poţi manifesta dragostea de acea divinitate într-un mod corect, adică cum vor ei. Da, mă refer la religia islamică (nu am nimic cu zeii lor, ci cu modul în care sunt torturaţi efectiv musulmanii, sau mai bine zis femeile musulmane) în special. Dar nici religiile mai moderne să le zic aşa, mai civilizate gen catolicismul şi religia ţării noastre, creştin-ordoxă, nu mi se par mai frumoase. Atenţie, astea sunt doar nişte păreri pe care sigur o să mi le schimb în viitor, sau poate nu şi nu vreau să se supere nimeni pe mine că sunt pur şi simplu nişte păreri din capul meu, plin de păreri.

[Read more...]

Sunt fără telefon de vreo 3 săptămâni. Şi numai bine mă întreabă Tomata dacă aş putea să rezist fără telefon .

Se pare că rezist, dar setea de vorbit la telefon o înlocuiesc cu chat-uitul pe net, că altfel n-aş rezista !

În viaţa de zi cu zi, însă, de aş fi acasă, n-aş rezista fără telefon. Sunt adolescentă, trebuie să fiu pusă la curent cu toate ”bârfele”, cu tot prin ce trec prietenii mei şi la rândul meu să îi ”informez” pe ei. Deci fără telefon aş fi ca un peşte pe uscat. Şi nu mai zic că de dimineaţa, cât durează micul dejun, sunt cu telefonul în mâna stângă, arunc o privire pe bloguri şi pe ziare, facebook şi twitter la 7 dimi. Asta e în timpul anului, acum m-am dezobişnuit, dar îndată începe şcoala şi-mi reiau tabieturile .

Deci ca răspuns la întrebarea ”Ai rezista fără telefon?” răspunsul este clar NU. Plus, că dacă n-aş avea telefon, nu ar mai avea cine (mama) să mă sune să mă întrebe ”Ai ajuns bine acasă?” zilnic în timpul anului şcolar. Deci calculaţi şi voi de câte ori sunt întrebată asta într-un an. PFFFF.

Şi cum asta-i leapşă, se cuvine să o dau mai departe . Şi mă gândesc să o primească Mihaela, Paul, Sunshine, Addicted, Giulia şi Diana. Cine o mai vrea să zică şi l-am trecut în listuţă !

Zilnic găsesc lucruri care mă inspiră, văd oameni pe care îi admir -şi aş vrea să devin un puzzle, eu, format cu minunatele lor calităţi-, citesc şi ascult minunăţii care mă lasă fără cuvinte.

Nu îmi plac articolele mele care conţin doar câteva cuvinte sau un citat. Nu îmi plac deloc! Dar astăzi am descoperit (cred) cel mai minunat şi cel-care-mă-inspiră-cel-mai-mult citat.

Şi poate vouă nu o să fi se pară mare lucru, dar mie mi-a plăcut aşa mult încât atunci când voi ajunge acasă îl voi scrie pe perete cu vopsea colorată sau cu marker permanent. Doar aşa, să nu-l pot şterge niciodată şi să-l văd zi de zi .

Autorul e Freddie Mercury şi citatul zice cam aşa:

I won’t be a rockstar. I will be a legend.

Ştiu, ştiu că l-am zis şi pe facebook şi ştiu că l-am pus şi la status pe mess, dar sunt aşa încântată că am găsit aşa ceva, încât vreau să împărtăşesc cu toată lumea !

Voi aveţi vreun citat de suflet, care vă inspiră ?

Aştept vreo 25 de minute să se încarce pagina cu Dashboard-ul.

răbdare, răbdare, răbdare, înjurat conexiunea de net pe care o prind p-aici, prin munţi, apoi amintit că dacă n-ar fi aia, aş muri de plictiseală

Ce am mai făcut? Ceea ce fac şi azi şi mâine, asta dacă vremea ţine cu mine. Dacă nu plouă torenţial, îmi iau un rucsac în spate cu sticlă de apă şi câteva jeleuri de mere, cu o carte şi telefonul care nu prinde semnal nici să-i ameninţi circuitele, mă caţăr pe unde văd cu ochii şi prin locuri ferite de prezenţa urşilor (le place adolescenţilor adrenalina, da’ nici chiar aşa ), culeg zmeură să-mi fac îngheţată fără 29320430402402 e-uri şi conservanţi, sau dulceaţă pentru zilele de iarnă care trebuie îndulcite .

Dacă vremea nu ţine cu mine… ei, atunci MOR DE PLICTISEALĂĂĂĂ! Cărţi de citit nu mi-au mai rămas, cel mult pot să le recitesc de câteva ori. Am avut timp destul să citesc în hamac Mara de Ioan Slavici, Cartea nunţii de George Călinescu, Donna Alba de Gib Mihăescu şi să mă apuc să recitesc Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte. Mi-am luat prea puţine cărţi la mine, dar mai găsesc eu pe aici, trebuie!

Partea cea mai faină la vacanţa asta e că n-am teme de vacanţă, deci nu trebuie să fac nimic din ce nu am chef .

Ce îmi place aici aşa mult de nu revin mai repede acasă, să mă întorc la tabieturile mele şi căldura din Bucureşti? Îmi place că-i linişte aici, e fain cum se aude ploaia când cade pe acoperişul casei, cum aud greierii şi râul chiar de am ferestrele închise, îmi place că-i altă atmosferă şi timpul trece parcă altfel …

Ah, şi totuşi aşa mi-e dor de blogosferă!

cred că mă apuc să scriu iară o carte… şi să scriu măcar de 2 ori pe săptămână aici! bonsaii şi plantele mele îmi simt lipsa, nu pot lăsa Grădina cu idei prăfuită şi plină de pânze de păianjen !