Mi se pare că eu tratez nişte subiecte aici despre care s-a mai vorbit pe alte bloguri, şi eu nu fac decât să îmi spun părerea şi nu să nu fac eu acel subiect inovator, briliant, extraordinar. Dar faza proastă e că eu nu îmi dau seama. Stau şi mă gândesc că toate ideile mele vin aşa, dintr-o dată, pe ”nepregătite”, oriunde, scriu despre ele şi îmi pică faţa dacă văd pe alte bloguri ideile alea spuse într-un alt fel de mai demult. Oare să fie de vină vârsta? Ca toţi care au mai scris ceva asemănător cu mine au avut 13 ani şi aşa cum îmi trec mie ideile prin cap de parcă ar fi aeroport scoarţa mea cerebrală, aşa s-a întâmplat şi cu ei? E tare ciudat, pentru că după ce văd că am avut nişte subiecte oarecum asemănătoare, am o senzaţie aşa, deloc fericită să zic, parcă mă simt vinovată de ceva ce nu am făcut. Însă poate mi se pare…

Mi se pare că trăiesc într-o junglă. Pentru că în jurul meu observ numai lei feroce care se luptă şi se rănesc. Şi ici colo, mai vezi câte o căprioară care dârdâie de frică, care speră să poată scăpa din lumea asta rea şi crudă. Trebuie şi căprioara aia să se transforme într-un astfel de leu? Eu cred că da: altfel cum să se apere de răutăţile leilor aşa prostănaci şi totuşi aşa de violenţi? Totuşi nu înţeleg lupta asta pentru supravieţuire… atâţia ”lei” care vor să distrugă lumea asta, care deja este atât de tristă şi vai! de ea, se confruntă cu atâta ardoare prin cuvinte şi de ar fi numai atât! Dar poate nu trăiesc într-o junglă, poate mi se pare…

Mi se pare că nu există oameni drăguţi. Oamenii drăguţi sunt un mit, nu mai există oameni drăguţi. Fie au fost înghiţiţi de răutatea şi gura leilor de mai sus, fie s-au transformat la rândul lor în lei ca să poată supravieţui.  Mai sunt câteva excepţii, nişte căprioare căţărate în copaci şi palmieri, sau pe câte un norişor, dar cum vor supravieţui într-o lume aşa de rea? Eu din păcate pot număra excepţiile alea pe degete. Sau poate sunt oameni drăguţi peste tot şi mie doar mi se pare…

Mi se pare că oamenii sunt ignoranţi, lipsiţi de frumos, de dragoste, de optimism, sunt răutăcioşi,  falşi, lipsiţi de … tot ce îi face să fie oameni. Sunt sigură că asta nu mi se mai pare.

N-ai să vezi la şcoală vreo disciplină care se ocupă cu fericirea oamenilor.

Despre fericire… despre dragoste, amăgire, tristeţe, reuşită după înfrângere. Nu ai să înveţi asta la şcoală, deşi în viaţă te loveşti de fiecare. Nu înţeleg de ce lucrurile importante suferă această amânare, cu gândul ”las’că or învăţa ei când o să fie timpul” sau ”lasă că îi învaţă altcineva”.

Ce poţi învăţa despre fericire? Fericirea este ceva care nu are se defineşte în dex aşa:

FERICÍRE, fericiri, s.f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ♢ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici.

Dar ce este de fapt fericirea? În ce constă pentru noi fericirea? De ce nu putem să învăţăm despre lucrurile care ne fac fericiţi, care împiedică dezamăgirile să ne descopere?

De ce nu putem învăţa la şcoală despre tristeţe, să învăţăm cum să o evităm, să învăţăm că ne face rău, că ne pierdem în ea dacă nu ştim să o ocolim.  Ce este de fapt tristeţea? Este o ceaţă neagră care înghite şi soarele de pe cer? Este ceva ce poate fi înfrânt? De unde să ştiu eu?

TRISTÉȚE, tristeți, s.f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza).

Dezamăgirile. De unde să ştiu eu cum să trec peste ele, cum să le ocolesc, cum să le accept? De ce există, ce reprezintă pentru mine? Cum să nu mă lovesc de ele, cum să le evit, cum …? De ce există? Ce pot să îmi facă?

DEZAMĂGÍRE ~i f. 1) v. A DEZAMĂGI și A SE DEZAMĂGI. 2) Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; deziluzie; decepție. /v. a (se) dezamăgi

Dragostea. Ce este de fapt dragostea? Explicaţi-mi mie şi copiilor din zilele de azi. Pentru că noi nu ştim.

Dragoste ≠ ură, urâciune

Trebuie să învăţăm că trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem, să ne iubim, să nu ne mai urâm. Dar cum?

De ce nu învăţăm la şcoală şi despre astea? Că mie mi se par mult mai importante decât alte chestii care nu mă vor ajuta la fel de mult în viaţă. Trebuie să învăţ ce e aia dezamăgire, ce e aia tristeţe, ce e aia dragoste, pentru că fără să vreau o să mă izbesc de ele în viaţă şi nu o să ştiu cum să reacţionez.

Există părinţi, există mame dispuse să ne explice absolut tot. Dar aşa mă pot învăţa acasă ai mei şi matematică, şi engleză, şi română şi biologie ETC. De ce lucrurile cele mai importante sunt considerate atât de banale şi uşoare, încât să nu aibă nevoie de acea ”aprofundare”?

Te înţeleg biet brontozaurel, mai bine decât crezi.

Dar decât să fii înconjurat de o mulţime de tiranozauri răi şi urâcioşi, mai bine singur, nu crezi?

Am 2 lepşe de la Night On şi un premiu de la Gabriela Elena, mulţumesc feteloor !

Începem cu leapşa nr. 1, în care trebuie să zic la ce seriale mă uit eu. Păi eu sunt fană Friends (o cât îmi place!), Ghost Whisperer, Seinfield, Gossip girl şi …cam atât !

A doua leapşă constă în nişte întrebări legate de job-ul meu. Momentan nu am aşa ceva, când o să am promit că voi face leapşa ca să nu rămân datoare!

Şi… tanananaaaaaaaaaaaa! Premiul de la Gabi:

Mulţumesc feteloooor! Eu sinceră să fiu sunt curioasă ce răspunsuri va da la lepşe Mimi şi Dorina , că restul aţi primit-o deja, şi dacă nu, seviţi vă rooog !

Să nu uit: premiul se întoarce la Gabi , nu cred că pot să îl dau în altă parte!

Azi am dat teză la mate… Sper să rătăcească într-un fel doamna profesoară tezele, că nu ştiu cum se face că teza mi s-a părut mai grea decât concursul de sâmbătă la care am luat medalia de aur…

Am fost la AC/DC. A fost ceva incredibil. Încă nu mi-am revenit din şoc… Nu îmi vine să cred că i-am văzut live. Deşi au fost 60.000 de oameni eu m-am simţit super şi ăsta a fost cel mai tare concert la care am fost eu vreodată.

Azi după 2 ore de teză am făcut 3 de pregătire pentru olimpiada la chimie. Când mergeam către casă era să lovesc un pui de vrăbiuţă de pe drum pentru că nici drumul nu-l mai vedeam bine de oboseală.

Sunt unele zile în care tot optimismul meu o ia la vale şi se pierde în ceaţa asta de afară. Care uşor uşor înghite puţinii oameni fericiţi. Mi-e frică să nu fiu eu următoarea. Sunt dezamăgită de mine, pentru că ştiu că în unele situaţii nu reuşesc să dau tot ce am mai bun. Mi-e frică de consecinţele care urmează să vină.  Se apropie o furtună…

Am obosit. Am nevoie de o pauză.

Risc să vă dezamăgesc prin acest articol, pentru că nu are niciun subiect din cele enumerate ieri. Dar  ştiu că nu vă supăraţi voi aşa una două pe mine, aşa că îmi permit să vă pun o întrebare: ştiţi care e treaba cu perfectul compus (de ex. ”eu am cântat, tu ai cântat, el a cântat etc) la verbul … ”a rage”?

Cred că toţi am folosit măcar o singură dată expresia ” ragi ca un măgăruş” (urât urât subiect, condamnaţi-mă!), dar nu cred că toţi v-aţi confruntat cu chestia asta: după ce am râs jumătate de oră la ”talentele muzicale” ale persoanei, deja era la timpul trecut răgetul ei de măgăruş, aşa că trebuia să îi zic acum ”ai ra… ca un măgaruş”… Întrebare: după acel ”r” ce urmează…?

Soluţia, apasă ”read more”. Dar înainte nu trişa să cauţi pe google, notează undeva ”creaţiile tale gramaticale” şi scrie-le şi tu într-un comentariu, să vedem cât de aproape sau departe erai. [Read more...]