Nu îmi plac străzile pustii. Îmi plac străzile animate, pline de viaţă. Străzile pustii sunt neplăcute, te ţin departe de ele, au un aer misterios şi oarecum liniştit…

Trec pe lângă o straduţă de acest fel zilnic. Toamna prăfuită şi goală. Iarna…stringheră şi parcă înfricoşătoare prin lipsa de viaţă. Primăvara…ei bine, primăvara, străduţa mea prinde viaţă.

Primăvara străduţa mea se colorează. Ca şi cum un copil ar colora o schiţă. Primăvara soarele începe să viziteze străduţa mea. O acoperă într-un soi de aură strălucitoare care ţine până la toamnă. Şi, odată acoperită de aura aceea ’’magică’’, freamătul se instalează şi pustiul dispare încet, încet. Copacii revin la viaţă, şi ajung verzi, ca altă dată, iar în grădini florile dau petele de culoare necesare unei străduţe ideale. Părculeţul cândva prăfuit devine animat iarăşi de copii, care, cu zâmbetul lor aduc şi vara pe străduţă,  şi, dintr-o dată, nu mai sunt singură, nu mai sunt o călătoare ce traverseaza o mare de pustiu. Acum sunt flori la geamurile caselor, oameni trebăluind prin grădină şi doi pui de căţei ai nimănui care caută un tovarăş în fiecare călător.

Străduţa mea a devenit un tablou frumos, pitoresc şi animat.

Nu-i aşa că sunteţi chiar curioşi unde este mai exact straduţa mea? Priviţi doar în jurul vostru, când vă plimbaţi, şi o să o regăsiţi în orice străduţă. Căci primăvara lasă un astfel de ’’Mărţisor’’ pe fiecare străduţă, readucându-i strălucirea.

Azi m-am oprit în drum spre şcoală pe un petec de trotuar uscat, la soare şi am realizat: ”mi-e cald. pentru prima iarna asta mi-e cald!”

Am fotografiat rămuricile înmugurite, am ocolit în paşi de balerină bălţile, mi-am dat fularul jos de la gât, căci era o căldură de vară, pe cuvântul meu, şi tica-tica până acasă gândindu-mă: ”he he, gata, aşa nu mai merge, trecem la gecuţă de primăvară şi înapoi la… converşii şi dc-urile de toate zilele, şi renunţăm noi frumos la bocancii şi la ghetuţele de motan încălţat, că vine primăvara!”.

De mâine, cu cât mai cald, cu atât mai bine, trec la vestimentaţie mai de primăvară, că doar nu o să stau în bocanci şi la 15 grade.

Ieri, cu umbreluţa, azi cu ochelari de soare.

Azi oamenii nu mai erau înfăşuraţi în fularele lungi şi tricotate, s-au eliberat şi se bucurau de baia de lumină caldă. Azi nu mai erau trişti, nemulţumiţi de bălţile de pe troatuare şi din viaţă şi suflet, ci le ocoleau cu un fel de voioşie molipsitoare. Parcă azi, când a fost mai frumos, oamenii şi-au căutat ”masca” de primăvară în şifonier şi au purtat-o cu cu o oarecare mândrie, o satisfacţie parcă împotriva iernii.

Îmi place schimbarea, îmi place tot ce e diferit, vreau să-mi fac fiecare zi altfel, mai frumoasă, mai însorită.

Şi…eu încă nu am primit ghiocei!

Dovada:

Înmuguresc copăceeeiiiiiiiiiiiiiiiii.