Nu stiu daca astazi mai am inspiratia aia cu care v-am obisnuit in articolele precedente. Sunt cam obosita. De…am invatat, am facut teme… ca in fiecare saptamana. Nu stiu de ce incep sa imi imaginez saptamana ca o floare. Si nu, nu de 7 petale. Ci doar de 5. Ca astea sunt cele mai importante. Mai obositoare. Totul incepe luni, prima petala care se deschide din boboc. A doua petala marti. A treia petala miercuri. A patra petala joi. Si ultima vineri. Asta e etapa de dezvoltare a unei flori. De care trebuie sa te bucuri. Pentru ca in fiecare saptamana a vietii tale ai parte macar de un lucru frumos. Va intrebati totusi ce se intampla cu floarea mea de cinci petale sambata si duminica. Pai sambata…traieste. Adica se bucura ca e insfarsit inflorita, isi admira frumusetea, priveste cerul, soarele. Iar duminica, se ofileste, cade, si din tulpinita ei apare iar un bobocel. Si luni prima petala, marti a doua…tot asa. Nu stiu de ce m-am gandit sa compar zilele saptamanii cu o floare gingasa. Poate pentru ca fiecare zi din viata unui om ar trebui sa fie frumoasa, sa insemne cu adevarat ceva: ca etapele de dezvoltare a florii mele. Si chiar daca cotidianul nu ne lasa sa avem parte de asa ceva, macar sa ne bucuram de ziua de apogeu a florii mele: cand se bucura ca exista…Pentru ca fiecare saptamana din viata unui om este ca o floare speciala, deosebit de frumoasa…

Ieri am fost la pescuit. Cu tata. Si toata saptamana trecuta am asteptat momentul asta ca mai mai o sa prind pestisorul de aur. Da de unde…cu chiu si vai am prins de abia 5 pestisori. Dar sunt mandra. Pentru ca tata a prins numai 3. Si toti pestisorii pe care i-am prins i-am aruncat inapoi in apa. De ce? Cum de ce? Pai erau asa de mici si frumusei. Cum sa ii mananci? Sa ma fi vazut cum am pescuit primul peste. M-am speriat cand a intrat pluta in apa si am tras undita asa, repejor, si uite si primul pestisor. Si era atat de micut si speriat. Si a fost asa de fericit cand l-am aruncat inapoi in apa. Pe moment am avut senzatia ca s-a intors cu capusorul la mine si mi-a facut cu ochiul. Dar asta cred ca e iar un fragment din imaginatia mea prea bogata. Ma tot intrebam daca nu o fi fost cumva, pestisorul de aur camuflat dar s-a dovedit ca nu e. Si asa a trecut o zi la pescuit…

Imi plac hainele, imi place sa fac cumparaturi, dar uneori vreau altceva. Nu inteleg de ce nu exista un magazinas in mijlocul padurii care sa aiba ce imi doresc eu. De exemplu, in loc de cercei obisnuiti mi-as alege 2 fluturasi fideli, unul alb si unul albastru, iar pe post de margelute un sirag de gargarite cuminti. Iar rochia…rochia ideala…sa fie o inlantuire continua de flori pana la pamant. Si nu inteleg de ce nu exista lumea asta: Ce ar fi daca nu ar exista masini? Sa exista pasari calatoare, parcate pe acoperisul fiecarei case. Si sa zburam…oriunde vrem sa mergem, pe aripile mari ale acestor pasari colorate, blande, care sa vorbeasca cu noi. Care sa se hraneasca doar cu gandurile noastre negre. Deci care mananca foarte putin. Si sa nu existe asfalt. Decat iarba verde proaspata peste tot…Si sa fie multe floricele albe…

E prea uscat. E prea sters. As vrea sa ploua cu picaturi de culoare. Care sa imi umple umbrela cu stropi multicolori iar sufletul de ganduri bune. As vrea sa ploua cu mii de stelute stralucitoare care sa se aseze perfect in parul meu. As vrea sa ploua cu mii de inimioare mici si rosii, cate una pentru fiecare pamantean. As vrea sa ploua cu acadele micute, cu toate aromele. As vrea sa ploua cu cutiute mici de cadouri si in fiecare sa se afle un vis implinit. As vrea sa ploua cu fericire!

Afara ploua cu frunze rosii. Si de fiecare data cand trec pe strada catre casa, ma imbata mirosul strugurilor din vie, si ma ademenesc ciorchinii albi plini plinuti. Si nu ploua. Si ma mir. Si inca mai e miros de vara. Si imi place. Si as vrea sa ramana asa. Sa nu vina iarna. Sa nu ploua sau sa ploua putin . Nu imi plac baltile de apa, dar imi plac umbrelutele, alea multicolore. Si pelerina mea rosie de ploaie. Si melodia aia chipesa de la voltaj…vara trecuta. Si norisorii aia chipesi de deasupra…si ca pot sa port jeansii rupti…si hanorace…ca e frig Si-mi iubesc colegii de la scoala…colega mea chipesa de banca…bineinteles si cei 4 Fantastici…ionela, hart, tudor…(va dedic voua articolul asta). Si mi-e ciuda ca renunt la ochelarii de soare. Dar lasa…si mi’e dor de palmieri. De mare. De padure. Sa visez…pe iarba. Mi’e dor de vara.

Da. Cred ca multi dintre noi stim de traditia ceaiului din Anglia. 5 o’clock tea. Ma intreb de ce nu putem avea si noi, romanii obiceiul asta. Poate daca ne-am obisnui cu ceiul de la ora 5 am lua si noi o pauza din haosul zilnic. Si oricum, ceiul este chiar bun. Mie imi place. In ultimul timp, facusem o pasiune pentru ceiul de mere. Da…deci chiar mi-ar placea. In fiecare zi, la ora 5, sa savurez o ceasca de ceai in liniste, sau cu o muzica lenta pe fundal, sa fac o pauza din viata cotidiana. Sa ma relaxez. Sa imi imaginez ca sunt intr-o padure, unde iarba este verde si moale, si in jurul meu, pe crengile unui alun batran care ma cuprinde, pasarele care canta triluri vesele. Poate in fata mea sa fie casuta celor 7 pitici, si eu sa fiu o alba ca zapada blonda, asa, mai moderna, cu o ceasca de ceai bun, dulce si cald in mana. Sau sa ma trezesc pe un cal alb, galopand pe o pajiste plina cu flori multicolore, manuind asa bine fraiele cu o mana si cu cealalta savurandu-mi ceasca de ceai. Si langa mine, pe alt cal alb ca zapada, sa fie printul din povesti, iar in fata, departe, in zari, sa se vada castelul. Sau sa fiu pe o plaja cu nisip fin, roz, iar in fata sa am oceanul la picioare, un ocean albastru-turcoaz, in care pestisorii exotici si delfinii sa inoate impreuna cu mine. Si sa stau la umbra unui palmier si langa mine sa am nuci de cocos, ananas si alte fructe exotice delicioase. Sau sa fiu pe o pajiste cu iarba verde, un verde smarald si sa ma joc cu catelul ideal. Si sa ma asez pe iarba moale si sa privesc enormitatea cerului, norisorii albi si pufosi care imi fac cu ochiul. Sau sa zbor, singura, plutind deasupra tuturor. Si sa privesc ce mica e lumea in comparatie cu mine…