Momentul în care realizezi despre răzbunare…

…că-i useless şi prostească şi copilărească şi începi să reflectezi la vorbe înţelepte (că răzbunarea ar fi arma unui om nu suficient de inteligent pam pam pam pammm), e un moment de ăla sclipicios din viaţă, în care-ţi dai seama că ai evoluat şi că evoluezi zilnic şi că trebuie să continui să evoluezi.

Practic, mi-am dat seama că nu mă ajută cu nimic dacă încerc să îi returnez persoanei care mi-a făcut ,,gogoşi’, altele în schimb, bine, nu la fel de reuşite ca ale ei, dar oricum, mi-am cam dat seama că-i neplăcut să mă chinui eu şi să mă consum încercând să i le returnez prin tactici mai mult sau mai puţin gândite.

Comportamentele umane sunt fascinante, de la un individ la altul.

Eu mă chinui în fiecare zi să-l fac pe al meu mai strălucit, să devin o persoană mai bună, tralalalala. Nu prea merge însă când urmăreşti să sperii pe cineva cu un egoism maximizat, că te-ai simţi rănit şi vrei să răneşti şi tu la rândul tău, aşaaa, de dragul karmei.

Aşa că zilele astea, Mălina, în ora de info, lenevind pe o bancă la soare-n Cişmigiu, că nu mai aţipeşte leneşă pe iarbă din cauza insectelor neprietenoase ce pândesc printre trifoi, şi-a dat seama că nu-i eficient să te răzbuni pentru nici măcar o chestie de asta mare şi importantă (de altfel, ca toate care mi se întâmplă :)) ) şi că e naşpa să încerci să răneşti oamenii la care ţii, chit că-i ca un răspuns la acţiunile lor.

Zilele astea merg la liceu fluierând melodiile din căşti, vreau să-mi redecorez camera (momentan mă întreb ce să mai scriu şi pictez pe pereţi), fac poze multe cu oameni dragi pe care le voi pune în albume la care mă voi uita împreună cu nepoţii mei mulţi şi frumoşi, beau limonadă şi citesc, îmi caut rochiţe şi fustiţe colorate şi îi trimit mamei link-urile pe mail :)) , caut să dorm cât mai mult şi să stau cât mai mult cu oamenii la care ţin şi în preajma cărora zâmbesc :) .

Zilnic, învăţ câte ceva sau îmi dau seama de o chestie de asta ,,revoluţionară” şi în ritmul ăsta o să devin atot-cunoscătoare :D . Şi e bine.

cum a fost singură la mare

Să fii adolescent e complicat -cu asta ar trebui să încep fiecare articol-. Te tot împiedici te tot felul de nimicuri care par catastrofale atunci, în momentul ăla fioros, alergi în continuu, te îndrăgosteşti de oameni frumoşi (la mine-n inimă se strecoară săptămânal câte cineva), pierzi noţiunea timpului tău, căci recunoaşte, timpul e acum doar al tău, pentru asta n-ajungi nicăieri la timp, descoperi că-ţi uiţi şi capul acasă când pleci dimineaţa.

Da-i aşa drăgălaşşşşşş!

Am fugit la mare înainte de 1 Mai, duminică după-amiază cumpăram bilete către Constanţa în Gara de Nord. Cu rucsacul în spate, căştile în urechi, am plecat şi seara m-am uitat la stele pe plajă, până ce-am rămas fără baterie şi a fost bine că marea sună mai frumos decât orice love song sau ce mai ascult eu în ultima vreme. Şi am văzut răsăritul în sfârşit, dulce dulce ca jeleurile. Oameni faini, soare, râs (aşa mult că mă dureau obrajii de la atâta zâmbittttt), Holograf, cremă de soare useless, ciocolată, noapte ce-i zi de fapt şi aşa multe, multe multe altele.

Îmi place că totul e spontan şi posibil: vreau la concert, hai, vreau să citesc ceva, să plec undeva, să mă plimb, să scriu sau să cânt pe plajă, hai. E tare mişto aşa.

Totu-i palpitanttttt.

‘dar vor fi consecinţe’

Şi pentru că vor fi consecinţe mereu, nu vei putea niciodată să faci ceea ce vei vrea cu adevărat, ceea ce ar fi bine şi ţi-ar plăcea şi blablabla. Te-ai întâlnit atât de des (pentru că you are young şi îţi vine să faci chestii nebuneşti căci asta simţi) cu ideea asta datorată unui soi [...]

[Continue reading...]

cel mai frumos film văzut, cred.

Sweet November film de noiembrie friguros, cu multă lovelovelove, de văzut în orice zi din an pentru că-ţi aminteşte că uneori duci o viaţa a naibii de plictisitoare şi că e timpul să te îndrăgosteşti şi-ţi dă de gândit în legătură cu ce faci în fiecare zi şi ce mai risipeşti timpul cu chestii care [...]

[Continue reading...]

articol despre (cum nu am chef de) nimic

tumblr_lzdjuq0m621r4h7hio1_500_large

În viaţa mea se plimbă oameni ca printr-un Cişmigiu în zi de duminică. Unii se aşează pe o bancă, sub vreun cireş înflorit, ştiind că o să rămână ceva vreme acolo, alţii se plictisesc şi pleacă, sau pur şi simplu fug grăbiţi şi nu se mai întorc vreodată, fapt de altfel foarte trist. Şi m-am [...]

[Continue reading...]

despre liceul meu cel genial

Sunt elevă în liceul Sfântul Sava din Bucureşti, poziţionat strategic la 2 paşi de aleile însorite ale Cişmigiului. Dacă n-ai auzit de liceul Sfântul Sava înseamnă c-ai omis o pagină de istorie. De ce? Pentru că în secolul al XVI-lea, în chiliile unei mânăstiri numită Sfântul Sava, a fost fondată prima şcoală superioară românească. Zici [...]

[Continue reading...]